Ce sunt miodezopsiile?
Miodezopsiile sunt puncte, filamente, ”pânze de păianjen” sau ”musculițe” care plutesc în fața vederii noastre. Pot fi uneori însoțiți și de perceperea unor ”flash-uri” luminoase (focuri de artificii în interiorul ochiului).
Acestea produc umbre pe retina, structura fotosensibila care captuseste interiorul ochiului. Retina trimite semnale vizuale creierului, rezultand in formarea unor imagini.
Miodezopsiile apar si dispar cu miscarile ochiului sau a clipitului. Ele urmaresc miscarile globului ocular si plutesc, oprindu-se apoi aproximativ cateva secunde dupa ce ochiul nu se mai misca.
Care este cauza aparitiei miodezopsiilor?
Cauza aparitiei miodezopsiilor o constituie modificarile degenerative care se produc in mod normal in corpul vitros (structura cu aspect de gel) din interiorul globului ocular. Exista si situatii in care prezenta lor, tradeaza o ruptura retiniana fara decolarea retinei, ce se trateaza chirurgical. De asemenea, miodezopsiile pot fi si consecinta unei hemoragii in interiorul ochiului. De multe ori apar la vârstnici, dată fiind îmbătrânirea naturală a corpului vitros, totuși nici copiii sau adulții nu scapă de aceste “scame” din câmpul vizual. Flotantele în vitros apar mai frecvent la pacienții cu miopie (dioptrii de minus), precum și la cei cu diabet.
Care este tratamentul?
In momentul apariției miodezopsiilor, trebuie efectuat un consult oftalmologic complet (examinarea retinei, vitrosului prin pupile dilatate. Daca se dovedesc a fi lipsite de importanta clinica (doar degenerare vitreana) se recomanda pacientului sa nu se ingrijoreze, sa invete sa le ignore, dar totusi sa observe daca vreodata ele se inmultesc brusc, atunci sa revina la medic.
Este foarte utilă și o ecografie oculară.
Ca tratament medicamentos exista posibilitatea ca pacientii sa urmeze tratamente bazate pe vitamine ce au o compoziție specială care să dizolve tulburările degenerative.
În cazurile foarte grave, se poate proceda la intervenție chirurgicală (vitrectomie posterioară – corpul vitros se scoate și se înlocuiește cu o altă substanță clară), însă intervenția este riscantă .
Care sunt situatiile patologice ce pot determina aparitia miodezopsiilor?
Diferite situații patologice (boli oculare) care pot determina apariția miodezopsiilor:
- Dacă pacientul remarcă apariția unui număr mare de “musculițe” de la început sau accentuarea lor, asociate cu flashuri luminoase, o zonă de ceață într-o anumită arie a câmpului vizual (precum o cortină, perdea) atunci trebuie să se prezinte de urgență la medicul oftamolog, întrucat ele pot constitui o problemă serioasă (ruptură retiniană, decolare de retină). În lipsa unei intervenții prompte, vederea poate fi grav și iremediabil afectată.
- La pacienții cu diabet, hipertensivi musculițele pot fi manifestarea unei hemoragii vitreene.
- Miodezopsiile însoțite de vedere în ceață, ochi roșu, dureros, pot apărea din cauza unei vitrite (inflamația vitrosului).